ترجمة سورة الحشر

Romanian - Romanian translation

ترجمة معاني سورة الحشر باللغة الرومانية من كتاب Romanian - Romanian translation.


El este Cel ce i-a prigonit din casele lor în cel dintâi surghiun pe oamenii Cărţii care tăgăduiau. Voi nu v-aţi închipuit că vor pleca, iar ei îşi închipuiau că fortăreţele îi vor apăra de Dumnezeu. Dumnezeu a venit însă la ei de unde nici nu se aşteptau aruncându-le groaza în inimi. Ei şi-au dărâmat casele cu mâinile lor şi cu mâinile credincioşilor. Trageţi o învăţătură de aici, o, voi cei dăruiţi cu vedere!

Dacă Dumnezeu nu le-ar fi sortit surghiunul, i-ar fi osândit în Viaţa de Acum. În Viaţa de Apoi vor avea parte de osânda Focului.

Aceasta, căci s-au rupt de Dumnezeu şi de trimisul Său. Dumnezeu este Aprig în osânda ce o dă celui ce se rupe de Dumnezeu

Câţi curmali aţi tăiat şi câţi aţi lăsat în picioare, a fost cu îngăduinţa lui Dumnezeu, iar El îi va face de ruşine pe cei desfrânaţi.

Dumnezeu îi dă toată prada trimisului Său, căci voi nu i-aţi sărit în ajutor pe cai şi pe cămile. Dumnezeu dă putere profeţilor Săi asupra cui voieşte. Dumnezeu asupra tuturor are putere!

Ceea ce Dumnezeu a dăruit trimisului Său ca pradă de la locuitorii cetăţilor, este a lui Dumnezeu şi a trimisului Său, a rudelor sale, a orfanilor, a sărmanilor şi a drumeţului, însă nu şi celor dintre voi ce sunt bogaţi. Ceea ce vă dă trimisul, luaţi! Ceea ce vă opreşte, lăsaţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Aprig la pedeapsă!

Prada este pentru sărmanii pribegiţi care din casele lor au fost prigoniţi şi de averile lor lipsiţi în vreme ce căutau harul şi mulţumirea lui Dumnezeu şi erau de ajutor lui Dumnezeu şi trimisului Său. Aceştia spun adevărul!

Cei care au venit, înaintea lor, în această casă şi credinţă, îl iubesc pe cel care vine în pribegie la ei. Ei nu vor avea în suflet nici o pizmă pentru ceea ce li s-a dat pribegilor, căci ei îi aşează înaintea lor înşişi, chiar dacă şi ei sunt în sărăcie. Cei care se păzesc de zgârcenia sufletelor lor sunt fericiţi.

Prada este a celor care au venit după ei spunând: “Domnul nostru! Iartă-ne nouă şi fraţilor noştri care au intrat înaintea noastră în credinţă. Nu ne pune în inimi pizmă faţă de cei care cred! Domnul nostru! Tu eşti Blând, Milostiv!”

Îi vezi pe cei care umblă cu făţărnicii? Ei spun fraţilor lor dintre oamenii Cărţii care tăgăduiesc: “Dacă veţi fi prigoniţi, vom pleca cu voi. Nu vom da ascultare nimănui cu privire la voi! Dacă sunteţi atacaţi, vă vom veni în ajutor.” Dumnezeu este Martor că ei mint.

Dacă Oamenii Cărţii sunt prigoniţi, făţarnicii nu vor pleca cu ei. Dacă sunt atacaţi, ei nu le vor veni în ajutor şi chiar dacă le-ar veni în ajutor, vor întoarce spatele atât de repede încât nu vor mai putea fi nici ei ajutaţi.

Voi semănaţi în inimile lor mai multă groază decât Dumnezeu însuşi, fiindcă sunt oameni care nu pricep.

Toţi se războiesc cu voi numai din cetăţi fortificate ori din spatele zidurilor. Vitejia lor este mare când sunt între ei! Voi socotiţi că sunt uniţi, însă inimile lor sunt dezbinate, fiindcă sunt oameni fără minte.

Ei sunt asemenea celor care cu puţin înaintea lor au gustat urmările faptelor lor. Ei vor avea o dureroasă osândă.

Ei sunt asemenea Satanei când i-a spus omului: “Fii tăgăduitor!” Când acesta este însă tăgăduitor, îi spune: “Mă lepăd de tine! Da, eu mă tem de Domnul lumilor.”

Sfârşitul amândurora va fi Focul, unde vor veşnici. Aceasta este răsplata celor nedrepţi!

O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Fiecare să cumpănească ceea ce şi-a pregătit pentru ziua de mâine.

Nu fiţi ca cei care Îl uită pe Dumnezeu, căci Dumnezeu îi face să uite de ei înşişi. Aceştia sunt cei desfrânaţi.

Soţii Focului şi soţii Raiului nu sunt deopotrivă, căci soţii Raiului sunt cei fericiţi!

Dacă am fi pogorât acest Coran asupra unui munte, l-ai fi văzut smerindu-se şi despicându-se de frica lui Dumnezeu. Acestea sunt pildele pe care le arătăm oamenilor. Poate vor chibzui!

El este Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El. El este Cel ce cunoaşte tăinuitul şi mărturisitul. El este Milosul, Milostivul!

El este Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El! El este Regele, Sfântul, Pacea, Credinciosul, Oblăduitorul, Puternicul, Tarele, Preamăritul. Mărire lui Dumnezeu asupra celor pe care ei I-i alătură!

El este Dumnezeu, Creatorul, Alcătuitorul, Plăsmuitorul. Ale Lui sunt cele mai frumoase nume. Cele din ceruri şi de pe pământ Îl preamăresc pe El. El este Puternicul, Înţeleptul.

O, voi cei ce credeţi! Nu-i luaţi de prieteni pe vrăjmaşii Mei şi pe vrăjmaşii voştri. Voi îi întâmpinaţi cu prietenie, însă ei tăgăduiesc Adevărul ce v-a venit şi îl prigonesc pe Trimis şi pe voi înşivă fiindcă voi credeţi în Dumnezeu, Domnul vostru. Dacă ieşiţi să vă luptaţi pe calea Mea cautând mulţumirea Mea, însă le mărturisiţi în ascuns prietenie, Eu ştiu ceea ce voi tăinuiţi şi ceea ce destăinuiţi. Oricare dintre voi face astfel se rătăceşte de la Calea cea Dreaptă.
سورة الحشر
معلومات السورة
الكتب
الفتاوى
الأقوال
التفسيرات

سورة (الحشر) من السُّوَر المدنية، من (المسبِّحات)، وهي التي تبدأ بـ {سَبَّحَ}، نزلت بعد سورة (البيِّنة)، وقد نزلت في إجلاء يهودِ (بني النَّضير)، وأشارت إلى تاريخِ اليهود المليء بالخيانات، وعدم الالتزام بالمواثيق والعهود، وتعرَّضت لحُكْمِ (الفَيْء)، وقد افتُتحت بمقصدٍ عظيم؛ وهو تنزيهُ الله عزَّ وجلَّ عن كل نقص، وإثبات كلِّ كمال له سبحانه؛ فهو المستحِقُّ لصفات الألوهيَّة والربوبيَّة.

ترتيبها المصحفي
59
نوعها
مدنية
ألفاظها
447
ترتيب نزولها
101
العد المدني الأول
24
العد المدني الأخير
24
العد البصري
24
العد الكوفي
24
العد الشامي
24

* نزَلتْ سورة (الحشر) في يهودِ (بني النَّضير):

عن سعيدِ بن جُبَيرٍ رحمه الله، قال: «قلتُ لابنِ عباسٍ: سورةُ التَّوْبةِ؟ قال: التَّوْبةُ هي الفاضحةُ، ما زالت تَنزِلُ: {وَمِنْهُمْ} {وَمِنْهُمْ} حتى ظَنُّوا أنَّها لن تُبقِيَ أحدًا منهم إلا ذُكِرَ فيها، قال: قلتُ: سورةُ الأنفالِ؟ قال: نزَلتْ في بَدْرٍ، قال: قلتُ: سورةُ الحَشْرِ؟ قال: نزَلتْ في بني النَّضِيرِ». أخرجه البخاري (٤٨٨٢).

* قوله تعالى: {سَبَّحَ لِلَّهِ مَا فِي اْلسَّمَٰوَٰتِ وَمَا فِي اْلْأَرْضِۖ وَهُوَ اْلْعَزِيزُ اْلْحَكِيمُ ١ هُوَ اْلَّذِيٓ أَخْرَجَ اْلَّذِينَ كَفَرُواْ مِنْ أَهْلِ اْلْكِتَٰبِ مِن دِيَٰرِهِمْ لِأَوَّلِ اْلْحَشْرِۚ مَا ظَنَنتُمْ أَن يَخْرُجُواْۖ وَظَنُّوٓاْ أَنَّهُم مَّانِعَتُهُمْ حُصُونُهُم مِّنَ اْللَّهِ فَأَتَىٰهُمُ اْللَّهُ مِنْ حَيْثُ لَمْ يَحْتَسِبُواْۖ وَقَذَفَ فِي قُلُوبِهِمُ اْلرُّعْبَۚ يُخْرِبُونَ بُيُوتَهُم بِأَيْدِيهِمْ وَأَيْدِي اْلْمُؤْمِنِينَ فَاْعْتَبِرُواْ يَٰٓأُوْلِي اْلْأَبْصَٰرِ} [الحشر: 1-2]:

عن عائشةَ رضي الله عنها، قالت: «كانت غَزْوةُ بني النَّضِيرِ - وهم طائفةٌ مِن اليهودِ - على رأسِ ستَّةِ أشهُرٍ مِن وَقْعةِ بَدْرٍ، وكان مَنزِلُهم ونَخْلُهم بناحيةِ المدينةِ، فحاصَرَهم رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم حتى نزَلوا على الجَلاءِ، وعلى أنَّ لهم ما أقَلَّتِ الإبلُ مِن الأمتعةِ والأموالِ، إلا الحَلَقةَ؛ يَعني: السِّلاحَ؛ فأنزَلَ اللهُ فيهم: {سَبَّحَ لِلَّهِ مَا فِي اْلسَّمَٰوَٰتِ وَمَا فِي اْلْأَرْضِۖ} [الحشر: 1] إلى قولِه: {لِأَوَّلِ اْلْحَشْرِۚ مَا ظَنَنتُمْ أَن يَخْرُجُواْۖ} [الحشر: 2]، فقاتَلَهم النبيُّ صلى الله عليه وسلم حتى صالَحَهم على الجَلاءِ، فأَجْلاهم إلى الشَّامِ، وكانوا مِن سِبْطٍ لم يُصِبْهم جَلاءٌ فيما خلا، وكان اللهُ قد كتَبَ عليهم ذلك، ولولا ذلك لعذَّبَهم في الدُّنيا بالقتلِ والسَّبْيِ، وأمَّا قولُه: {لِأَوَّلِ اْلْحَشْرِۚ} [الحشر: 2]، فكان جَلاؤُهم ذلك أوَّلَ حَشْرٍ في الدُّنيا إلى الشَّامِ». أخرجه الحاكم (3850).

* قوله تعالى: {مَا قَطَعْتُم مِّن لِّينَةٍ أَوْ تَرَكْتُمُوهَا قَآئِمَةً عَلَىٰٓ أُصُولِهَا فَبِإِذْنِ اْللَّهِ وَلِيُخْزِيَ اْلْفَٰسِقِينَ} [الحشر: 5]:

عن عبدِ اللهِ بن عُمَرَ رضي الله عنهما، قال: «حرَّقَ رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم نَخْلَ بني النَّضِيرِ وقطَعَ، وهي البُوَيرةُ؛ فنزَلتْ: {مَا قَطَعْتُم مِّن لِّينَةٍ أَوْ تَرَكْتُمُوهَا قَآئِمَةً عَلَىٰٓ أُصُولِهَا فَبِإِذْنِ اْللَّهِ} [الحشر: 5]». أخرجه البخاري (٤٠٣١).

* قوله تعالى: {وَيُؤْثِرُونَ عَلَىٰٓ أَنفُسِهِمْ وَلَوْ كَانَ بِهِمْ خَصَاصَةٞۚ وَمَن يُوقَ شُحَّ نَفْسِهِۦ فَأُوْلَٰٓئِكَ هُمُ اْلْمُفْلِحُونَ} [الحشر: 9]:

عن أبي هُرَيرةَ رضي الله عنه: «أنَّ رجُلًا أتى النبيَّ صلى الله عليه وسلم، فبعَثَ إلى نسائِه، فقُلْنَ: ما معنا إلا الماءُ، فقال رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم: «مَن يضُمُّ أو يُضِيفُ هذا؟»، فقال رجُلٌ مِن الأنصارِ: أنا، فانطلَقَ به إلى امرأتِه، فقال: أكرِمي ضيفَ رسولِ اللهِ صلى الله عليه وسلم، فقالت: ما عندنا إلا قُوتُ صِبْياني، فقال: هَيِّئي طعامَكِ، وأصبِحي سِراجَكِ، ونَوِّمي صِبْيانَكِ إذا أرادوا عَشاءً، فهيَّأتْ طعامَها، وأصبَحتْ سِراجَها، ونوَّمتْ صِبْيانَها، ثم قامت كأنَّها تُصلِحُ سِراجَها فأطفأته، فجعَلَا يُرِيانِه أنَّهما يأكُلانِ، فبَاتَا طاوِيَينِ، فلمَّا أصبَحَ غَدَا إلى رسولِ اللهِ صلى الله عليه وسلم، فقال: «ضَحِكَ اللهُ اللَّيلةَ - أو عَجِبَ - مِن فَعالِكما»؛ فأنزَلَ اللهُ: {وَيُؤْثِرُونَ عَلَىٰٓ أَنفُسِهِمْ وَلَوْ كَانَ بِهِمْ خَصَاصَةٞۚ وَمَن يُوقَ شُحَّ نَفْسِهِۦ فَأُوْلَٰٓئِكَ هُمُ اْلْمُفْلِحُونَ} [الحشر: 9]». أخرجه البخاري (٣٧٩٨).

* سورةُ (الحَشْر):

سُمِّيت سورةُ (الحَشْر) بذلك؛ لوقوع لفظِ (الحشر) فيها؛ قال تعالى: {هُوَ اْلَّذِيٓ أَخْرَجَ اْلَّذِينَ كَفَرُواْ مِنْ أَهْلِ اْلْكِتَٰبِ مِن دِيَٰرِهِمْ لِأَوَّلِ اْلْحَشْرِۚ} [الحشر: 2].

والمراد بـ(الحَشْر) هنا: إخراجُ (بني النَّضِير)، لا يومُ القيامة.

* سورة (بني النَّضِير):

وسُمِّيت بذلك؛ لاشتمالها على قِصَّة إجلاء يهودِ (بني النَّضير).

1. إجلاء بني النَّضير (١-٥).

2. حُكْمُ الفَيء (٦-١٧).

3. التقوى، قوة القرآن، أسماء الله الحسنى (١٨-٢٤).

ينظر: "التفسير الموضوعي لسور القرآن الكريم" لمجموعة من العلماء (8 /60).

مقصودُ سورة (الحشر) تنزيهُ الله عز وجل عن كلِّ النقائص، وإثباتُ الكمال المطلق له؛ فهو الإله المستحِقُّ للعبادة؛ لكمال اتصافه بالقدرة الشاملة والحِكْمة البالغة، وهذه دعوةٌ لتوحيد الرُّبوبية والألوهية له سبحانه.

ويذكُرُ ابنُ عاشور أنَّ السورة جاءت لبيان: «حُكْم أموال بني النَّضير بعد الانتصار عليهم»، ثم يقول في بيان مقاصدها: «وقد اشتملت على أن ما في السموات وما في الأرض دالٌّ على تنزيه الله، وكونِ ما في السموات والأرض مِلْكَه، وأنه الغالب المدبِّر.

وعلى ذِكْرِ نعمة الله على ما يسَّر من إجلاء بني النَّضير مع ما كانوا عليه من المَنَعةِ والحصون والعُدَّة؛ وتلك آيةٌ من آيات تأييد رسول الله صلى الله عليه وسلم، وغَلَبَتِه على أعدائه.

وذِكْرِ ما أجراه المسلمون من إتلافِ أموال بني النَّضير، وأحكام ذلك في أموالهم، وتعيين مستحِقِّيه من المسلمين». "التحرير والتنوير" لابن عاشور (28 /63).

وينظر: "مصاعد النظر للإشراف على مقاصد السور" للبقاعي (3 /72).