ترجمة سورة الأحزاب

Romanian - Romanian translation

ترجمة معاني سورة الأحزاب باللغة الرومانية من كتاب Romanian - Romanian translation.


Urmează ceea ce ţi se dezvăluie de la Domnul tău! Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

Încredinţează-te lui Dumnezeu, căci Dumnezeu îţi este de ajuns ca apărător!

Dumnezeu n-a pus două inimi în trupul omului. El nu le-a făcut pe soţiile voastre de care vă despărţiţi deopotrivă cu mamele voastre, precum nu i-a făcut nici pe copiii voştri de suflet deopotrivă cu fiii voştri. Aceasta este numai spusa voastră cu gurile voastre, însă Dumnezeu spune Adevărul, căci El arată Calea.

Chemaţi-i după taţii lor, aşa este mai drept înaintea lui Dumnezeu, însă dacă nu le cunoaşteţi taţii, ei sunt fraţii voştri întru credinţă, oblăduiţii voştri. Nu vi se va face nici o vină dacă greşiţi, ci numai dacă inimile voastre au făcut-o înadins. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Profetul este mai aproape de credincioşi decât sunt ei unii de alţii: soţiile sale le sunt lor mame. Cei care se înrudesc sunt mai legaţi unii de alţii — după Cartea lui Dumnezeu — decât de alţi credincioşi şi de pribegi, afară de cei care fac bine prietenilor tăi. Aşa stă scris în Carte.

Când am făcut legământul cu profeţii, cu tine, cu Noe, cu Abraham, cu Moise şi cu Iisus, fiul Mariei, am făcut un legământ puternic,

ca El să-i cerceteze pe cei sinceri asupra sincerităţii lor, iar tăgăduitorilor le-a pregătit o osândă dureroasă.

O, voi cei ce credeţi! Amintiţi-vă de harul lui Dumnezeu asupra voastră! Când oştirile veneau asupra voastră, Noi am trimis asupra lor furtună şi oştiri nevăzute. Dumnezeu a ceea ce faceţi este Văzător.

Când ei veneau asupra voastră de sus şi de jos, când privirile se roteau, când inimile ajunseră în gât, voi aţi prins să vă faceţi închipuiri despre Dumnezeu.

Astfel credincioşii fură puşi la încercare şi zguduiţi cu aprigă zguduire.

Şi când cei făţarnici şi cei care au în inimi boală spuneau: “Ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu şi trimisul Său nu este decât amăgire!”

Şi când o parte dintre ei spuneau: “O, voi oameni din Yatrib! Nu este loc pentru voi! Duceţi-vă înapoi!”, atunci unii dintre ei au cerut profetului îngăduinţă spunând: “Casele noastre au rămas vraişte.” Ele nu au rămas însă vraişte, ci ei nu vor decât să fugă.

Dacă s-ar intra peste ei din toate părţile (cetăţii) şi li s-ar cere răzmeliţă, ar face-o după ce s-ar codi puţin,

cu toate că înainte se legaseră înaintea lui Dumnezeu că nu vor întoarce spatele. Legământul cu Dumnezeu va fi cercetat.

Spune: “Fuga nu vă slujeşte la nimic, dacă fugiţi de moarte ori de luptă, căci bucuria voastră va fi scurtă”

Spune: “Cine vă va apăra de Dumnezeu, dacă El vă voieşte un rău ori vă voieşte o milostivenie? Ei nu vor afla afară de Dumnezeu oblăduitor şi nici ajutor.

Dumnezeu îi cunoaşte pe împiedicătorii dintre voi şi pe cei care spun fraţilor lor: “Haideţi la noi!” Aceştia nu dovedesc decât puţină vitejie

întru zgârcenia lor faţă de voi. Când îi cuprinde frica, îi vei vedea cum te privesc rotindu-şi ochii ca cel învăluit de moarte, însă când frica îi părăseşte, te rănesc cu limbile lor ascuţite, lăcomind la ce este mai bun. Aceştia sunt cei care nu cred. Dumnezeu le va face deşarte faptele lor şi acesta îi este lesne lui Dumnezeu.

Ei socot că alianţele nu au plecat şi dacă alianţele ar veni iarăşi, le-ar plăcea să plece în pustiu, între beduini, şi de acolo să ceară veşti despre voi. Dacă rămân printre voi, se vor lupta fără vlagă.

Voi aveţi în trimisul lui Dumnezeu o frumoasă pildă pentru voi, pentru cel care nădăjduieşte la Dumnezeu şi la Ziua de Apoi şi ce Îl aminteşte întotdeauna pe Dumnezeu.

Când credincioşii văd alianţele, ei spun: “Aceasta este ceea ce ne-au făgăduit Dumnezeu şi trimisul Său. Dumnezeu şi trimisul Său au spus adevărul.” Aceasta nu face decât să le mărească credinţa şi supunerea.

Printre credincioşi, sunt oameni ce au respectat legământul făcut cu Dumnezeu. Unii plătesc cu viaţa, alţii aşteaptă şi nu se schimbă deloc,

căci Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei sinceri întru sinceritatea lor şi îi osândeşte, dacă voieşte, pe cei făţarnici ori le primeşte căinţa. Dumnezeu este Iertător, Milostiv!

Dumnezeu i-a dat înapoi pe cei care tăgăduiesc întru furia lor: ei nu vor dobândi nimic bun. Dumnezeu i-a cruţat pe credincioşi în bătălie. Dumnezeu este Tare, Puternic.

El i-a coborât din întăriturile lor pe aceia dintre oamenii Cărţii care le-au susţinut din urmă (pe alianţe) şi le-a aruncat groaza în inimi. Atunci voi i-aţi ucis pe unii şi i-aţi înrobit pe alţii.

El v-a lăsat moştenire ţinutul lor, aşezările lor, bunurile lor şi un pământ pe care nu aţi mai călcat înainte. Dumnezeu asupra tuturor are putere.

O, Profetule! Spune soţiilor tale: “Dacă vreţi Viaţa Lumii şi podoaba ei, veniţi, vă voi da bunuri şi vă voi da apoi drumul după cuviinţă.

Dacă îl vreţi pe Dumnezeu, pe trimisul Său şi Lăcaşul de Apoi, să ştiţi că Dumnezeu a pregătit o mare răsplată celor, dintre voi, făptuitoare de bine.”

O, voi, femei ale Profetului! Celei, dintre voi, care săvârşeşte o neruşinare vădită i se va mări osânda de două ori! Aceasta îi este lesne lui Dumnezeu.

Celei temătoare de Dumnezeu şi de trimisul Său, ce săvârşeşte şi fapte bune, îi vom mări răsplata de două ori, şi ei, Noi i-am pregătit o zestre îmbelşugată.

O, voi, femei ale Profetului! Voi nu sunteţi asemenea nici unei alte femei! Dacă sunteţi temătoare, nu vă înjosiţi la vorbă ca cel care are boala de a vă râvni în inimă. Spuneţi vorbe cuviincioase!

Staţi în casele voastre şi nu vă mai împopoţonaţi ca în vremurile dintâi ale Necunoaşterii. Săvârşiţi-vă rugăciunea, daţi milostenie, daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său. O, oameni ai Casei! Dumnezeu vrea numai să îndepărteze de la voi spurcăciunea şi să vă dea curăţenie.

Amintiţi-vă de ceea ce s-a recitat în casele voastre din versetele lui Dumnezeu şi din înţelepciune. Dumnezeu este Grijuliu, Cunoscător.

Supuşilor şi supuselor, credincioşilor şi credincioaselor, pioşiilor pioaselor, sincerilor şi sincerelor, răbdătorilor şi răbdătoarelor, smeriţilor şi smeritelor, binefăcătorilor şi binefăcătoarelor, postitorilor şi postitoarelor, păzitorilor ruşinii şi păzitoarelor, pomenitorilor lui Dumnezeu şi pomenitoarelor, lor Dumnezeu le-a pregătit iertare şi mare răsplată.

Când Dumnezeu şi trimisul Său s-au hotărât asupra unui lucru, nu se cade nici unui credincios, şi nici unei credincioase să stăruie în alegerea acelui lucru. Cel care nu dă ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său se va rătăci în chip vădit.

Când tu spui celui pe care Dumnezeu l-a copleşit cu binefaceri şi celui pe care tu l-ai copleşit cu binefaceri: “Ţine-ţi soţia ta pentru tine şi teme-te de Dumnezeu!” Tu tăinuieşti în inima ta, de frica oamenilor, ceea ce Dumnezeu va da în vileag. Mai drept este înaintea lui Dumnezeu să te temi de El decât să te temi de oameni. Când Zaid a împlinit cele de cuviinţă faţă de ea, Noi ţi-am dat-o ţie soţie ca să nu li se mai facă un păcat credincioşilor care le iau pe soţiile copiilor lor de suflet, dacă au împlinit cele de cuviinţă faţă de ele. Porunca lui Dumnezeu trebuie împlinită.

Nici un păcat nu i se face profetului pentru ceea ce Dumnezeu i-a rânduit să facă după obiceiul hotărît de Dumnezeu celor de odinioară. Porunca lui Dumnezeu este soartă hotărâtă.

Cei care propovăduiau soliile lui Dumnezeu şi se temeau de El nu se temeau de nimeni afară de Dumnezeu. Dumnezeu este de-ajuns să ţină socoteală.

Muhammad nu este tatăl nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este trimisul lui Dumnezeu şi pecetea profeţilor. Dumnezeu este Atotcunoscător.

O, voi cei ce credeţi! Amintiţi-l întotdeauna pe Dumnezeu!

Preamăriţi-L dimineaţa şi seara!

El este Cel ce îşi întinde binecuvântarea Sa asupra voastră şi a îngerilor Săi, şi vă scoate pe voi din întunecimi către lumină. El este Milostiv cu credincioşii.

În Ziua când Îl vor întâlni, vor fi întâmpinaţi cu: “Pace!” El le-a pregătit o răsplată îmbelşugată.

O, Profetule! Noi te-am trimis martor, vestitor, predicator,

chemător a lui Dumnezeu, cu îngăduinţa Sa, şi răspânditor de strălucită lumină.

Vesteşte-le credincioşilor că de la Dumnezeu va pogorî asupra lor mare har.

Nu da ascultare nici tăgăduitorilor, nici făţarnicilor. Să nu-ţi pese de răutatea lor. Încredinţează-te lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este de-ajuns ca Apărător.

O, voi cei ce credeţi! Când vă luaţi soţii femei credincioase de care vă lepădaţi apoi, fără să le fi atins, nu aveţi de ce să socoţi asupra lor vreun răstimp de aşteptare. Daţi-le bunuri şi apoi daţi-le drumul după cuviinţă.

O, Profetule! Noi ţi le-am îngăduit ca soţii ţie pe cele cărora tu le-ai dat dotă, pe cele cuvenite ţie din prada ce ţi-a dat-o Dumnezeu, pe fiicele fratelui tatălui tău, pe fiicele surorilor tatălui tău, pe fiicele fratelui mamei tale, pe fiicele surorilor mamei tale, care au pribegit cu tine, şi pe orice femeie credincioasă ce se dăruieşte ea însăşi profetului, dacă profetul voieşte să o ia da soţie. Aceasta este ţi se cade numai ţie, nu şi celorlalţi credincioşi. Noi ştim ce le-am rânduit cu privire la soţii şi la cele cuvenite lor din pradă ca să nu fie asupra ta vreun păcat. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Nici o vină nu ţi se va face, dacă o laşi să aştepte pe cea care voieşti, dacă primeşti la tine pe cea care voieşti, şi dacă o doreşti pe cea pe care ai părăsit-o. Acesta este cel mai aproape de a le bucura şi a le îndepărta tristeţea, şi ele vor fi mulţumite de ceea ce tu le dăruieşti. Dumnezeu cunoaşte ceea ce este în inimile voastre. Dumnezeu este Ştiutor, Blând.

Nu îţi este îngăduit să-ţi schimbi soţiile şi nici să-ţi iei alte femei afară de roabele tale, chiar dacă eşti fermecat de frumuseţea unora dintre ele. Dumnezeu asupra tuturor este Veghetor

O, voi cei ce credeţi! Nu intraţi în casele profetului fără să vi se fi îngăduit să veniţi la masă şi fără să aşteptaţi timpul. Când sunteţi chemaţi, intraţi, însă apoi retrăgeţi-vă după ce aţi mâncat fără să vă desfătaţi cu poveşti, căci aşa îl necăjiţi pe profet, iar el se ruşinează de voi, însă Dumnezeu nu se ruşinează de Adevăr. Când cereţi ceva uneia (dintre soţiile profetului), cereţi-i de după un văl. Aşa este mai curat pentru inimile voastre şi pentru inimile lor. Nu se cade să-l necăjiţi pe profetul lui Dumnezeu, şi nici să luaţi vreodată de soţii pe fostele lui soţii, căci aceasta ar fi o grozăvie înaintea lui Dumnezeu.

Fie că daţi ceva în vileag, fie că ascundeţi, Dumnezeu este Atotcunoscător.

Nici o vină nu le va fi făcută (soţiilor tale), dacă stau de vorbă (fără văl) cu taţii lor, fiii lor, fraţii lor, fiii fraţilor lor, fiii surorilor lor, precum şi cu femeile şi roabele lor. Să se teamă de Dumnezeu, căci Dumnezeu asupra tuturor este Martor!

Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea.

Dumnezeu îi blestemă în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi pe cei care îi necăjesc pe Dumnezeu şi pe Profet şi le pregăteşte o osândă umilitoare.

Cei care îi necăjesc pe credincioşi şi pe credincioase pe nedrept se împovărează cu o blestemăţie şi cu un păcat greu.

O, Profetule! Spune-le soţiilor tale, fiicelor tale şi femeilor credincioşilor să se acopere bine cu gilbaburile lor, căci numai aşa vor fi recunoscute şi nu vor fi necăjite. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Dacă făţarnicii, cei care au boala în inimă, zurbagii din Medina nu se potolesc, Noi te vom aţâţa asupra lor şi nu vor mai sta mult în preajma ta:

blestemaţi vor fi oriunde s-ar afla, înrobiţi vor fi şi omorâţi,

după obiceiul hotărât de Dumnezeu celor de odinioară. Tu nu vei afla nici o schimbare în obiceiul lui Dumnezeu.

Oamenii te întreabă despre Ceasul (Judecăţii). Spune: “Numai Dumnezeu are ştiinţa lui.” Ce te va face să ştii? S-ar putea ca Ceasul să fie aproape!

Dumnezeu îi blestemă pe tăgăduitori cărora El le-a pregătit un Pârjol,

unde vor veşnici şi unde nu vor afla nici oblăduitor, nici ajutor.

În Ziua când chipurile le vor fi întoarse pe toate părţile în Foc, vor spune: “Vai nouă! O, dacă am fi dat ascultare lui Dumnezeu! O, dacă am fi dat ascultare Trimisului!”

Ei vor mai spune: “Domnul nostru! Noi am dat ascultare domnilor noştri, mai marilor noştri, iar ei ne-au rătăcit de la Cale.

Domnul nostru! Dă-le osândă îndoită şi blestemă-i cu blestem greu!”

O, voi cei ce credeţi! Nu fiţi ca cei care l-au necăjit pe Moise. Dumnezeu l-a curăţit de ceea ce spuneau ei şi el fu la mare cinste la Dumnezeu.

O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Vorbiţi drept

ca El să vă îndrepte faptele şi să vă ierte vouă păcatele. Cine dă ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său va avea o fericire mare.

Noi am înfăţişat cerurilor, pământului şi munţilor păstrarea credinţei, însă ei au refuzat să o ia asupra lor şi au fost cuprinşi de groaza ei. Numai omul a luat asupra sa această povară, însă el este nedrept şi neştiutor.

Dumnezeu să-i osândească pe făţarnici şi pe făţarnice, pe închinătorii şi pe închinătoarele la idoli şi să primească Dumnezeu căinţa credincioşilor şi credincioaselor. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Laudă lui Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte cele din ceruri, precum şi de pe pământ! Laudă Lui în Viaţa de Apoi! El este Înţeleptul, Cunoscătorul.
سورة الأحزاب
معلومات السورة
الكتب
الفتاوى
الأقوال
التفسيرات

سورةُ (الأحزاب) من السُّوَر المدنيَّة، وقد تعرَّضتْ لذِكْرِ كثيرٍ من الأحداث والأحكام؛ على رأسِ تلك الأحداثِ قصةُ غزوة (الأحزاب)، وما تعلق بها مِن عِبَرٍ وعِظات؛ كحُسْنِ الظن بالله، والاعتماد عليه، مشيرةً إلى غَدْرِ اليهود، وأخلاقهم الشائنة، كما اشتملت السورةُ على ذكرِ آية الحِجاب، وذكرِ آداب الاستئذان، والدخول على النبيِّ صلى الله عليه وسلم، وخُتِمت السورةُ بكثيرٍ من التوجيهات والعِظات للمؤمنين.

ترتيبها المصحفي
33
نوعها
مدنية
ألفاظها
1303
ترتيب نزولها
90
العد المدني الأول
73
العد المدني الأخير
73
العد البصري
73
العد الكوفي
73
العد الشامي
73

* قوله تعالى: {اْدْعُوهُمْ لِأٓبَآئِهِمْ هُوَ أَقْسَطُ عِندَ اْللَّهِۚ فَإِن لَّمْ تَعْلَمُوٓاْ ءَابَآءَهُمْ فَإِخْوَٰنُكُمْ فِي اْلدِّينِ وَمَوَٰلِيكُمْۚ} [الأحزاب: 5]:

عن عائشةَ أمِّ المؤمنين رضي الله عنها: «أنَّ أبا حُذَيفةَ بنَ عُتْبةَ بنِ ربيعةَ بنِ عبدِ شمسٍ - وكان ممَّن شَهِدَ بَدْرًا مع النبيِّ صلى الله عليه وسلم - تَبنَّى سالمًا، وأنكَحَه بنتَ أخيه هندَ بنتَ الوليدِ بنِ عُتْبةَ بنِ ربيعةَ، وهو مولًى لامرأةٍ مِن الأنصارِ؛ كما تَبنَّى النبيُّ صلى الله عليه وسلم زيدًا، وكان مَن تَبنَّى رجُلًا في الجاهليَّةِ، دعَاه الناسُ إليه، ووَرِثَ مِن ميراثِه، حتى أنزَلَ اللهُ: {اْدْعُوهُمْ لِأٓبَآئِهِمْ} إلى قولِه: {وَمَوَٰلِيكُمْۚ} [الأحزاب: 5]؛ فرُدُّوا إلى آبائِهم؛ فمَن لم يُعلَمْ له أبٌ، كان مولًى وأخًا في الدِّينِ، فجاءت سَهْلةُ بنتُ سُهَيلِ بنِ عمرٍو القُرَشيِّ ثم العامريِّ - وهي امرأةُ أبي حُذَيفةَ بنِ عُتْبةَ - النبيَّ صلى الله عليه وسلم، فقالت: يا رسولَ اللهِ، إنَّا كنَّا نرى سالمًا ولدًا، وقد أنزَلَ اللهُ فيه ما قد عَلِمْتَ...» فذكَر الحديثَ. أخرجه البخاري (5088).

* قوله تعالى: {مِّنَ اْلْمُؤْمِنِينَ رِجَالٞ صَدَقُواْ مَا عَٰهَدُواْ اْللَّهَ عَلَيْهِۖ} [الأحزاب: 23]:

عن حُمَيدٍ الطَّويلِ، عن أنسِ بن مالكٍ رضي الله عنه، قال: «غابَ عَمِّي أنسُ بنُ النَّضْرِ عن قتالِ بَدْرٍ، فقال: يا رسولَ اللهِ، غِبْتُ عن أوَّلِ قتالٍ قاتَلْتَ المشرِكين، لَئِنِ اللهُ أشهَدَني قتالَ المشرِكين لَيَرَيَنَّ اللهُ ما أصنَعُ، فلمَّا كان يومُ أُحُدٍ، وانكشَفَ المسلمون، قال: اللهمَّ إنِّي أعتذِرُ إليك ممَّا صنَعَ هؤلاء - يعني أصحابَه -، وأبرَأُ إليك ممَّا صنَعَ هؤلاء - يعني المشرِكين -، ثم تقدَّمَ، فاستقبَلَه سعدُ بنُ مُعاذٍ، فقال: يا سعدُ بنَ مُعاذٍ، الجَنَّةَ ورَبِّ النَّضْرِ! إنِّي أجدُ رِيحَها مِن دُونِ أُحُدٍ، قال سعدٌ: فما استطَعْتُ يا رسولَ اللهِ ما صنَعَ». قال أنسٌ: «فوجَدْنا به بِضْعًا وثمانينَ ضَرْبةً بالسَّيفِ، أو طَعْنةً برُمْحٍ، أو رَمْيةً بسَهْمٍ، ووجَدْناه قد قُتِلَ، وقد مثَّلَ به المشرِكون، فما عرَفَه أحدٌ إلا أختُه ببنانِه». قال أنسٌ: كنَّا نُرى أو نظُنُّ أنَّ هذه الآيةَ نزَلتْ فيه وفي أشباهِه: {مِّنَ اْلْمُؤْمِنِينَ رِجَالٞ صَدَقُواْ مَا عَٰهَدُواْ اْللَّهَ عَلَيْهِۖ} [الأحزاب: 23] إلى آخرِ الآيةِ». وقال: «إنَّ أختَه - وهي تُسمَّى الرُّبَيِّعَ - كسَرتْ ثَنِيَّةَ امرأةٍ، فأمَرَ رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم بالقِصاصِ، فقال أنسٌ: يا رسولَ اللهِ، والذي بعَثَك بالحقِّ، لا تُكسَرُ ثَنِيَّتُها، فرَضُوا بالأَرْشِ، وترَكوا القِصاصَ، فقال رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم: «إنَّ مِن عبادِ اللهِ مَن لو أقسَمَ على اللهِ لَأبَرَّه»». أخرجه البخاري (٢٨٠٥).

* قوله تعالى: {وَكَفَى اْللَّهُ اْلْمُؤْمِنِينَ اْلْقِتَالَۚ} [الأحزاب: 25]:

عن أبي سعيدٍ الخُدْريِّ رضي الله عنه، قال: «شغَلَنا المشرِكون يومَ الخَنْدقِ عن صلاةِ الظُّهْرِ حتى غرَبتِ الشَّمْسُ، وذلك قبل أن يَنزِلَ في القتالِ ما نزَلَ؛ فأنزَلَ اللهُ عز وجل: {وَكَفَى اْللَّهُ اْلْمُؤْمِنِينَ اْلْقِتَالَۚ} [الأحزاب: 25]، فأمَرَ بِلالًا فأذَّنَ وأقامَ فصلَّى الظُّهْرَ، ثمَّ أمَرَه فأقامَ فصلَّى العصرَ، ثمَّ أمَرَه فأقامَ فصلَّى المغربَ، ثمَّ أمَرَه فأقامَ فصلَّى العِشاءَ». أخرجه النسائي (٦٦١).

* قوله تعالى: {يَٰٓأَيُّهَا اْلنَّبِيُّ قُل لِّأَزْوَٰجِكَ إِن كُنتُنَّ تُرِدْنَ اْلْحَيَوٰةَ اْلدُّنْيَا وَزِينَتَهَا فَتَعَالَيْنَ أُمَتِّعْكُنَّ وَأُسَرِّحْكُنَّ سَرَاحٗا جَمِيلٗا ٢٨ وَإِن كُنتُنَّ تُرِدْنَ اْللَّهَ وَرَسُولَهُۥ وَاْلدَّارَ اْلْأٓخِرَةَ فَإِنَّ اْللَّهَ أَعَدَّ لِلْمُحْسِنَٰتِ مِنكُنَّ أَجْرًا عَظِيمٗا} [الأحزاب: 28-29]:

عن عبدِ اللهِ بن عباسٍ رضي الله عنهما، قال: «لم أزَلْ حريصًا على أن أسألَ عُمَرَ رضي الله عنه عن المرأتَينِ مِن أزواجِ النبيِّ صلى الله عليه وسلم اللَّتَينِ قال اللهُ لهما: {إِن ‌تَتُوبَآ إِلَى اْللَّهِ فَقَدْ صَغَتْ قُلُوبُكُمَاۖ} [التحريم: 4]، فحجَجْتُ معه، فعدَلَ وعدَلْتُ معه بالإداوةِ، فتبرَّزَ حتى جاءَ، فسكَبْتُ على يدَيهِ مِن الإداوةِ فتوضَّأَ، فقلتُ: يا أميرَ المؤمنين، مَن المرأتانِ مِن أزواجِ النبيِّ صلى الله عليه وسلم اللَّتانِ قال اللهُ عز وجل لهما: {إِن ‌تَتُوبَآ إِلَى اْللَّهِ فَقَدْ صَغَتْ قُلُوبُكُمَاۖ} [التحريم: 4]؟ فقال: واعجبي لك يا بنَ عبَّاسٍ! عائشةُ وحَفْصةُ، ثمَّ استقبَلَ عُمَرُ الحديثَ يسُوقُه، فقال:

إنِّي كنتُ وجارٌ لي مِن الأنصارِ في بني أُمَيَّةَ بنِ زيدٍ، وهي مِن عوالي المدينةِ، وكنَّا نتناوَبُ النُّزولَ على النبيِّ صلى الله عليه وسلم، فيَنزِلُ يومًا وأنزِلُ يومًا، فإذا نزَلْتُ جِئْتُه مِن خَبَرِ ذلك اليومِ مِن الأمرِ وغيرِه، وإذا نزَلَ فعَلَ مِثْلَه، وكنَّا مَعشَرَ قُرَيشٍ نَغلِبُ النِّساءَ، فلمَّا قَدِمْنا على الأنصارِ إذا هم قومٌ تَغلِبُهم نساؤُهم، فطَفِقَ نساؤُنا يأخُذْنَ مِن أدبِ نساءِ الأنصارِ، فصِحْتُ على امرأتي، فراجَعتْني، فأنكَرْتُ أن تُراجِعَني، فقالت: ولِمَ تُنكِرُ أن أُراجِعَك؟! فواللهِ، إنَّ أزواجَ النبيِّ صلى الله عليه وسلم لَيُراجِعْنُه، وإنَّ إحداهنَّ لَتهجُرُه اليومَ حتى اللَّيلِ، فأفزَعَني، فقلتُ: خابَتْ مَن فعَلَ منهنَّ بعظيمٍ، ثم جمَعْتُ عليَّ ثيابي، فدخَلْتُ على حَفْصةَ، فقلتُ: أيْ حَفْصةُ، أتُغاضِبُ إحداكنَّ رسولَ اللهِ صلى الله عليه وسلم اليومَ حتى اللَّيلِ؟ فقالت: نَعم، فقلت: خابَتْ وخَسِرتْ! أفتأمَنُ أن يَغضَبَ اللهُ لغضَبِ رسولِه صلى الله عليه وسلم فتَهلِكِينَ؟! لا تَستكثري على رسولِ اللهِ صلى الله عليه وسلم، ولا تُراجِعيه في شيءٍ، ولا تهجُريه، واسأليني ما بدا لكِ، ولا يغُرَّنَّكِ أن كانت جارتُك هي أوضأَ منك، وأحَبَّ إلى رسولِ اللهِ صلى الله عليه وسلم - يريدُ عائشةَ -.

وكنَّا تحدَّثْنا أنَّ غسَّانَ تُنعِلُ النِّعالَ لغَزْوِنا، فنزَلَ صاحبي يومَ نَوْبتِه، فرجَعَ عِشاءً، فضرَبَ بابي ضربًا شديدًا، وقال: أنائمٌ هو؟! ففَزِعْتُ، فخرَجْتُ إليه، وقال: حدَثَ أمرٌ عظيمٌ، قلتُ: ما هو؟ أجاءت غسَّانُ؟ قال: لا، بل أعظَمُ منه وأطوَلُ، طلَّقَ رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم نساءَه، قال: قد خابَتْ حَفْصةُ وخَسِرتْ، كنتُ أظُنُّ أنَّ هذا يُوشِكُ أن يكونَ، فجمَعْتُ عليَّ ثيابي، فصلَّيْتُ صلاةَ الفجرِ مع النبيِّ صلى الله عليه وسلم، فدخَلَ مَشرُبةً له، فاعتزَلَ فيها، فدخَلْتُ على حَفْصةَ فإذا هي تَبكِي، قلتُ: ما يُبكِيكِ؟ أوَلَمْ أكُنْ حذَّرْتُكِ؟! أطلَّقَكنَّ رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم؟! قالت: لا أدري! هو ذا في المَشرُبةِ، فخرَجْتُ، فجِئْتُ المِنبَرَ، فإذا حَوْلَه رَهْطٌ يَبكِي بعضُهم، فجلَسْتُ معهم قليلًا، ثم غلَبَني ما أجدُ، فجِئْتُ المَشرُبةَ التي هو فيها، فقلتُ لغلامٍ له أسوَدَ: استأذِنْ لِعُمَرَ، فدخَلَ، فكلَّمَ النبيَّ صلى الله عليه وسلم، ثم خرَجَ، فقال: ذكَرْتُك له فصمَتَ، فانصرَفْتُ حتى جلَسْتُ مع الرَّهْطِ الذين عند المِنبَرِ، ثمَّ غلَبَني ما أجدُ، فجِئْتُ، فذكَرَ مِثْلَه، فجلَسْتُ مع الرَّهْطِ الذين عند المِنبَرِ، ثمَّ غلَبَني ما أجدُ، فجِئْتُ الغلامَ، فقلتُ: استأذِنْ لِعُمَرَ، فذكَرَ مِثْلَه، فلمَّا ولَّيْتُ منصرِفًا، فإذا الغلامُ يَدْعوني، قال: أَذِنَ لك رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم، فدخَلْتُ عليه، فإذا هو مضطجِعٌ على رمالِ حصيرٍ ليس بَيْنه وبَيْنه فِراشٌ قد أثَّرَ الرِّمالُ بجَنْبِه، متَّكِئٌ على وسادةٍ مِن أَدَمٍ حَشْوُها لِيفٌ، فسلَّمْتُ عليه، ثم قلتُ وأنا قائمٌ: طلَّقْتَ نساءَك؟ فرفَعَ بصَرَه إليَّ، فقال: «لا»، ثم قلتُ وأنا قائمٌ أستأنِسُ: يا رسولَ اللهِ، لو رأَيْتَني وكنَّا مَعشَرَ قُرَيشٍ نَغلِبُ النِّساءَ، فلمَّا قَدِمْنا على قومٍ تَغلِبُهم نساؤُهم، فذكَرَه، فتبسَّمَ النبيُّ صلى الله عليه وسلم، ثم قلتُ: لو رأَيْتَني، ودخَلْتُ على حَفْصةَ، فقلتُ: لا يغُرَّنَّكِ أنْ كانت جارتُكِ هي أوضأَ منكِ وأحَبَّ إلى النبيِّ صلى الله عليه وسلم - يريدُ عائشةَ -، فتبسَّمَ أخرى، فجلَسْتُ حينَ رأَيْتُه تبسَّمَ، ثم رفَعْتُ بصَري في بيتِه، فواللهِ ما رأَيْتُ فيه شيئًا يرُدُّ البصَرَ غيرَ أَهَبَةٍ ثلاثةٍ، فقلتُ: ادعُ اللهَ فَلْيُوسِّعْ على أُمَّتِك؛ فإنَّ فارسَ والرُّومَ وُسِّعَ عليهم، وأُعطُوا الدُّنيا وهم لا يعبُدون اللهَ، وكان متَّكِئًا، فقال: «أوَفِي شكٍّ أنتَ يا بنَ الخطَّابِ؟! أولئك قومٌ عُجِّلتْ لهم طيِّباتُهم في الحياةِ الدنيا»، فقلتُ: يا رسولَ اللهِ، استغفِرْ لي، فاعتزَلَ النبيُّ صلى الله عليه وسلم مِن أجلِ ذلك الحديثِ حينَ أفشَتْهُ حَفْصةُ إلى عائشةَ، وكان قد قال: «ما أنا بداخلٍ عليهنَّ شهرًا»؛ مِن شِدَّةِ مَوْجِدتِه عليهنَّ حينَ عاتَبَه اللهُ، فلمَّا مضَتْ تِسْعٌ وعشرون، دخَلَ على عائشةَ، فبدَأَ بها، فقالت له عائشةُ: إنَّك أقسَمْتَ ألَّا تدخُلَ علينا شهرًا، وإنَّا أصبَحْنا لِتِسْعٍ وعِشْرينَ ليلةً أعُدُّها عدًّا؟! فقال النبيُّ صلى الله عليه وسلم: «الشَّهْرُ تِسْعٌ وعِشْرون»، وكان ذلك الشَّهْرُ تِسْعًا وعِشْرينَ، قالت عائشةُ: فأُنزِلتْ آيةُ التَّخييرِ، فبدَأَ بي أوَّلَ امرأةٍ، فقال: «إنِّي ذاكرٌ لكِ أمرًا، ولا عليكِ ألَّا تَعجَلي حتى تَستأمري أبوَيكِ»، قالت: قد أعلَمُ أنَّ أبوَيَّ لم يكُونا يأمُرانِي بفِراقك، ثم قال: «إنَّ اللهَ قال: {يَٰٓأَيُّهَا اْلنَّبِيُّ قُل لِّأَزْوَٰجِكَ} [الأحزاب: 28] إلى قولِه: {عَظِيمٗا} [الأحزاب: 29]»، قلتُ: أفي هذا أستأمِرُ أبوَيَّ؟! فإنِّي أريدُ اللهَ ورسولَه والدارَ الآخرةَ، ثم خيَّرَ نساءَه، فقُلْنَ مِثْلَ ما قالت عائشةُ». أخرجه البخاري (٢٤٦٨).

* قوله تعالى: {إِنَّ اْلْمُسْلِمِينَ وَاْلْمُسْلِمَٰتِ وَاْلْمُؤْمِنِينَ وَاْلْمُؤْمِنَٰتِ وَاْلْقَٰنِتِينَ وَاْلْقَٰنِتَٰتِ وَاْلصَّٰدِقِينَ وَاْلصَّٰدِقَٰتِ وَاْلصَّٰبِرِينَ وَاْلصَّٰبِرَٰتِ وَاْلْخَٰشِعِينَ وَاْلْخَٰشِعَٰتِ وَاْلْمُتَصَدِّقِينَ وَاْلْمُتَصَدِّقَٰتِ وَاْلصَّٰٓئِمِينَ وَاْلصَّٰٓئِمَٰتِ وَاْلْحَٰفِظِينَ فُرُوجَهُمْ وَاْلْحَٰفِظَٰتِ وَاْلذَّٰكِرِينَ اْللَّهَ كَثِيرٗا وَاْلذَّٰكِرَٰتِ أَعَدَّ اْللَّهُ لَهُم مَّغْفِرَةٗ وَأَجْرًا عَظِيمٗا} [الأحزاب: 35]:

عن أُمِّ عطيَّةَ نُسَيبةَ بنتِ كعبٍ رضي الله عنها: أنَّها أتت النبيَّ ﷺ، فقالت: «ما أرى كلَّ شيءٍ إلا للرِّجالِ، وما أرى النِّساءَ يُذكَرْنَ بشيءٍ»؛ فنزَلتْ هذه الآيةُ: {إِنَّ اْلْمُسْلِمِينَ وَاْلْمُسْلِمَٰتِ وَاْلْمُؤْمِنِينَ وَاْلْمُؤْمِنَٰتِ} [الأحزاب: 35] الآيةَ. أخرجه الترمذي (٣٢١١).

* قوله تعالى: {وَتُخْفِي فِي نَفْسِكَ مَا اْللَّهُ مُبْدِيهِ} [الأحزاب: 37]:

عن أنسِ بن مالكٍ رضي الله عنه، قال: «جاء زيدُ بنُ حارثةَ يشكو زَيْنَبَ إلى رسولِ اللهِ صلى الله عليه وسلم، فقال رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم: «أمسِكْ عليك أهلَك»؛ فنزَلتْ: {وَتُخْفِي فِي نَفْسِكَ مَا اْللَّهُ مُبْدِيهِ} [الأحزاب: 37]». أخرجه ابن حبان (٧٠٤٥).

* قوله تعالى: {فَلَمَّا قَضَىٰ زَيْدٞ مِّنْهَا وَطَرٗا زَوَّجْنَٰكَهَا} [الأحزاب: 37]:

عن أنسِ بن مالكٍ رضي الله عنه، قال: «لمَّا نزَلتْ هذه الآيةُ في زَيْنَبَ بنتِ جحشٍ {فَلَمَّا قَضَىٰ زَيْدٞ مِّنْهَا وَطَرٗا زَوَّجْنَٰكَهَا} [الأحزاب: 37]، قال: فكانت تَفخَرُ على أزواجِ النبيِّ صلى الله عليه وسلم؛ تقولُ: زوَّجَكنَّ أهلُكنَّ، وزوَّجَني اللهُ مِن فوقِ سَبْعِ سمواتٍ». أخرجه الترمذي (3213).

* قوله تعالى: {تُرْجِي مَن تَشَآءُ مِنْهُنَّ وَتُـْٔوِيٓ إِلَيْكَ مَن تَشَآءُۖ وَمَنِ اْبْتَغَيْتَ مِمَّنْ عَزَلْتَ فَلَا جُنَاحَ عَلَيْكَۚ} [الأحزاب: 51]:

عن عائشةَ أمِّ المؤمنين رضي الله عنها، قالت: «كنتُ أغارُ على اللاتي وهَبْنَ أنفُسَهنَّ لرسولِ اللهِ ﷺ، وأقولُ: تَهَبُ المرأةُ نفسَها؟ فلمَّا أنزَلَ اللهُ: {تُرْجِي مَن تَشَآءُ مِنْهُنَّ وَتُـْٔوِيٓ إِلَيْكَ مَن تَشَآءُۖ وَمَنِ اْبْتَغَيْتَ مِمَّنْ عَزَلْتَ فَلَا جُنَاحَ عَلَيْكَۚ} [الأحزاب: 51]، قالت: قلتُ: واللهِ، ما أرى رَبَّك إلا يُسارِعُ في هواك». أخرجه البخاري (٤٧٨٨).

* قوله تعالى: {يَٰٓأَيُّهَا اْلَّذِينَ ءَامَنُواْ لَا تَدْخُلُواْ بُيُوتَ اْلنَّبِيِّ إِلَّآ أَن يُؤْذَنَ لَكُمْ إِلَىٰ طَعَامٍ غَيْرَ نَٰظِرِينَ إِنَىٰهُ وَلَٰكِنْ إِذَا دُعِيتُمْ فَاْدْخُلُواْ فَإِذَا طَعِمْتُمْ فَاْنتَشِرُواْ وَلَا مُسْتَـْٔنِسِينَ لِحَدِيثٍۚ إِنَّ ذَٰلِكُمْ كَانَ يُؤْذِي اْلنَّبِيَّ فَيَسْتَحْيِۦ مِنكُمْۖ وَاْللَّهُ لَا يَسْتَحْيِۦ مِنَ اْلْحَقِّۚ وَإِذَا سَأَلْتُمُوهُنَّ مَتَٰعٗا فَسْـَٔلُوهُنَّ مِن وَرَآءِ حِجَابٖۚ ذَٰلِكُمْ أَطْهَرُ لِقُلُوبِكُمْ وَقُلُوبِهِنَّۚ وَمَا كَانَ لَكُمْ أَن تُؤْذُواْ رَسُولَ اْللَّهِ وَلَآ أَن تَنكِحُوٓاْ أَزْوَٰجَهُۥ مِنۢ بَعْدِهِۦٓ أَبَدًاۚ إِنَّ ذَٰلِكُمْ كَانَ عِندَ اْللَّهِ عَظِيمًا} [الأحزاب: 53]:

عن أنسِ بن مالكٍ رضي الله عنه، قال: «لمَّا تزوَّجَ رسولُ اللهِ صلى الله عليه وسلم زَيْنَبَ بنتَ جَحْشٍ، دعَا القومَ، فطَعِموا ثمَّ جلَسوا يَتحدَّثون، وإذا هو كأنَّه يَتهيَّأُ للقيامِ، فلَمْ يقُوموا، فلمَّا رأى ذلك قامَ، فلمَّا قامَ قامَ مَن قامَ، وقعَدَ ثلاثةُ نفَرٍ، فجاءَ النبيُّ صلى الله عليه وسلم لِيدخُلَ فإذا القومُ جلوسٌ، ثمَّ إنَّهم قاموا، فانطلَقْتُ فجِئْتُ فأخبَرْتُ النبيَّ صلى الله عليه وسلم أنَّهم قد انطلَقوا، فجاءَ حتى دخَلَ، فذهَبْتُ أدخُلُ، فألقى الحِجابَ بَيْني وبَيْنه؛ فأنزَلَ اللهُ: {يَٰٓأَيُّهَا اْلَّذِينَ ءَامَنُواْ لَا تَدْخُلُواْ بُيُوتَ اْلنَّبِيِّ} [الأحزاب: 53] الآيةَ». أخرجه البخاري (٤٧٩١).

* سورةُ (الأحزاب):

سُمِّيت سورةُ (الأحزاب) بذلك؛ لأنَّ فيها ذِكْرَ أحزابِ المشركين مِن قُرَيشٍ وغطَفانَ وبعضِ العرب، الذين تَحزَّبوا واجتمعوا لغَزْوِ المسلمين بالمدينة، فردَّ اللهُ كيدهم في غزوة (الأحزاب) المعروفة.

اشتمَلتْ سورةُ (الأحزاب) على الموضوعات الآتية:

1. أمرُ النبيِّ صلى الله عليه وسلم بتقوى الله، والتوكل عليه (١-٣).

2. تصحيح مفاهيمَ اجتماعية خاطئة (٤-٥).

3. وَلاية النبيِّ صلى الله عليه وسلم العامة، وأخذُ اللهِ الميثاقَ من النبيِّين عليهم السلام (٦-٨).

4. قصة غزوة (الأحزاب) (٩-٢٠).

5. الرسول صلى الله عليه وسلم هو الأُسوة الحسنة، وأصحابه نجومٌ يُهتدى بها (٢١-٢٤).

6. نتيجة المعركة، وغدر اليهود (٢٥-٢٧).

7. النبي مُحمَّد صلى الله عليه وسلم (٢٨-٥٩) .

8. مع زوجاته رضوان الله عليهم (٢٨-٣٤) .

9. المساواة بين الرجال والنساء في التكليف والجزاء (٣٥).

10. قصته صلى الله عليه وسلم مع زينبَ رضي الله عنها (٣٦-٣٩).

11. خاتمُ النبيِّين وبعض صفاته (٤٠-٤٨) .

12. خصائصه في أحكام الزواج (٤٩-٥٢).

13. آداب دخول بيته، والأمر بالحِجاب (٥٣-٥٥).

14. مكانتُه، وحرمة إيذائه (٥٦- ٥٨).

15. حِجاب زوجاته والمرأة المسلمة (٥٩).

16. جزاء المنافقين والكفار (٦٠-٦٨).

17. توجيهاتٌ وعِظات للمؤمنين (٦٩-٧١).

18. عظمة تكليف الإنسان، وحملُه الأمانة (٧٢-٧٣).

ينظر: "التفسير الموضوعي لسور القرآن الكريم" لمجموعة من العلماء (6 /68).

حثَّتْ سورةُ (الأحزاب) على حُسْنِ الظنِّ بالله، والتوكُّلِ عليه؛ فالله هو صاحبُ الحِكْمة والقوَّة والقُدْرة، وهو المتصرِّفُ في الكون، يَعلَم ما يصلحُ للخلائق، ويُدبِّر لهم أحسَنَ تدبير؛ فيُعلِي شأنَ من يشاء، ويَخفِض شأنَ من يشاء.

وتسميتُها بـ(الأحزاب) أوضحُ دليلٍ على ذلك؛ بتأمُّل القصة التي أشارت إليها، ودلَّتْ عليها.

ينظر: "مصاعد النظر للإشراف على مقاصد السور" للبقاعي (2 /370).